Răsfățul NU este Terapie!

Scopul reabilitării fizice, psihice, alcoolice sau dezintoxicării este de a readuce oamenii la starea de bine. Pentru a face acest lucru, persoana tratată trebuie să fie provocată. Cu toate acestea, mii de centre de tratare a dependenței și terapeuți își răsfață clienții în loc să-i provoace. Asta pentru că domeniul alcoolismului, al dependenței de droguri și al sănătății mintale au fost preluate de o mentalitate de „marketing” și „serviciu clienți”. Abordarea de a oferi clientului ceea ce își dorește este eficientă în orice industrie de servicii, cu excepția terapiei. Oferirea clienților ceea ce își doresc în loc de ceea ce au nevoie îi ajută pe clienți să rămână bolnavi. Pentru că în procesul de terapie, clienții deseori tânjesc la lucrurile care le cauzează problemele și îi ucid.

Desigur, clienții care primesc terapie fizica ar prefera ca un kinetoterapeut să nu-i oblige să facă lucruri care provoacă durere. Oricarei persoane care încearcă să se antreneze i-ar plăcea ca antrenorul personal să ii arate o modalitate de a obține masa musculară fără a-I impune o rutina zilnica de exerciții dureroase. Și, este foarte usor de înțeles de ce clienții din psihoterapie doresc ca terapeutul lor să ofere un leac magic, un program sau un sfat, care îi va ajuta să iasă din suferință fără a fi nevoit să înfrunte durerea schimbării.

„A vinde promisiunea unei remedieri rapide și nedureroase a fost întotdeauna o afacere bună”

Înțeleg cât de atrăgătoare este promisiunea unei terapii ușoare. Și, de asemenea, înțeleg cum este foarte profitabil. A vinde promisiunea unei remedieri rapide și nedureroase a fost întotdeauna o afacere bună. Vânzarea de cure ușoare, poțiuni magice și iluminare ușoară a fost întotdeauna o afacere buna. Dar știm că toate remediile rapide se termină cu eșec. Numărul de eșecuri în domeniul tratamentului dependenței și al psihoterapiei demonstrează ineficiența terapiei-soluții-magice. Cu toate acestea, din experiența mea, este cea mai frecventă formă de terapie oferită astăzi. Mi se pare din ce în ce mai greu să găsesc colegi terapeuți care doresc să practice psihoterapia în adevărata ei formă. Un număr din ce în ce mai mare dintre ei doresc să fie guru, predicatori ai credințelor vechi și noi, furnizori de leacuri magice sau consilieri experți cu privire la modul de viață. De multe ori mă întreb „de ce?” De ce ar trece prin procesul lung de educație universitară, pregătire profesională și licență de stat, pentru a deveni psihoterapeuți și apoi să nu practice psihoterapie? Sa nu practice profesia pentru care au studiat și s-au pregatit? Singurul răspuns direct la care am ajuns este că adevărata psihoterapie este foarte greu de practicat.

Este ușor, plăcut și profitabil să oferi oamenilor ceea ce își doresc. Adica sa fii de acord cu ei, sa accepti lingușirea, sa-I lingusesti si tu, și sa le dai sfaturi. Pe de altă parte, este greu să reflectezi o realitate dureroasă unei persoane care suferă. Și, în majoritatea cazurilor, realitatea care aduce o persoană la tratament este dureroasă. Este greu să arăți unei persoane cum se rănește pe ei înșiși și pe ceilalți. Este greu să găsești o modalitate de a-i ajuta să accepte durerea pentru a se îmbunătăți. Este greu să-i menții motivați să se întoarcă pentru a primi si mai mult disconfort pentru a se îmbunătăți. Și, este greu să refuzi să fii pus pe un piedestal.

Este greu să riști ca ei să-și retragă admirația și să respingi de bunăvoie auto-gratificarea care vine cu această admirație. Este dificil să-ți pui existența în pericol riscând ca clienții să plece pentru că nu te multumesti cu amăgirile lor. Este dificil să respingi fantezia împărtășită că ai puterea de a le oferi răspunsuri și soluții la problemele lor.

Este o sinucidere în afaceri să înfurii clienții, refuzând să le oferi ceea ce își doresc, de dragul de a le oferi ceea ce au nevoie. Să ți se ceară să periclitezi succesul afacerii tale de dragul clienților tăi este o cerere inumană. Și totuși, este exact un terapeut adevărat trebuie sa faca, foarte des. Și apoi, există rigoarea procesului de terapie în sine.

Să te angajezi într-o psihoterapie reală în profunzime nu este plăcut. Nu ne simtim bine să ne confruntăm cu lucrurile care ne fac rău. Părțile din noi înșine care au nevoie de vindecare sunt de obicei cele pe care le evităm. Acest lucru este valabil atât pentru clienți, cât și pentru terapeuți. O terapie de profunzime, necesită muncă grea și forță emoțională din partea ambilor.

Este nevoie de educație, experiență, pregătire și muncă personală grea pentru a deveni un adevărat psihoterapeut. A face terapie psihodinamica, de profunzime, implică acceptarea faptului ca nu numai ca nu esti placut plăcut,ci chiar judecat și dezaprobat uneori. Orice  ființă umană tinde sa evite aceste lucruri în mod natural. A fi un terapeut eficient necesită, de asemenea, capacitatea nefirească de a refuza sa fie transformat într-un obiect de adorație, dorință și autoritate. Un terapeut trebuie să refuze statutul de expert, preot sau guru, trebuie să se antreneze să renunțe la lucrurile pe care o ființă umană le caută în mod natural, totul de dragul clientului. Dacă nu au maturitatea și forța de a respinge statutul pe care alții îl caută în mod natural, nu vor fi terapeuți eficienți.

“Un terapeut este cineva care se prezintă la muncă și trece prin mici crucificări pentru clienții lor.”

A fi un adevărat terapeut este greu. Când i-am spus mentorului meu, John Heider, că vreau să devin terapeut, el m-a întrebat dacă știu ce face un terapeut. I-am răspuns că un terapeut este cineva care ajută oamenii. Care are grijă de ei. Care i-a sfătuit și le-a dat soluții la problemele lor. „Nu este asta”, a spus el. „Un terapeut este cineva care se prezintă la muncă și trece prin mici crucificări pentru clienții lor.”

Pentru a ajunge în profunzimea problemelor și suferinței unei persoane, terapeutul devine în mod necesar destinatarul conținutului inconștient al acelei persoane. Terapeutul primește furia, dezgustul, ura, dragostea sau adorația pe care clientul le deține în inconștient. Terapeutul devine ecranul pe care clientul proiectează părțile din el însuși pe care nu vrea să le înfrunte. Terapeutul devine tatăl sau mama după care tânjește sau îi urăsc. Gurul idealizat care îi va salva. Iubitul respingător care i-a umilit. Clientul proiectează părțile nedorite ale lor asupra terapeutului, astfel încât să poată scăpa de ele. Și ce face terapeutul? Terapeutul ține aceste proiecții pentru ei și le reflectă înapoi, ca o oglindă. Fără să le faca ale lui. Fără a raspunde la mânie cu mânie, sau la dezgust cu dezgust, sau respingere cu respingere. Terapeutul simte dorința naturală de a reacționa. A certa. A protesta. Pentru a scăpa și de lucrul neplăcut, rănit și amenințător pe care îl primesc de la client. Dar, în schimb, terapeutul le ține. Acestea sunt „crucificările” despre care a vorbit mentorul meu John Heider.

Terapeutul ajută clienții să se elibereze de convingerile și emoțiile lor disfuncționale, păstrându-le și reflectându-le înapoi, de la o distanță sigură. Clienții vor putea apoi să-și vadă conflictele, în siguranță, în afara lor. Fiindu-le arătate de o persoană binevoitoare care dorește tot ce este mai bun pentru ei. O persoană care nu-i judecă. O persoană care simte „apreciere pozitivă necondiționată” pentru ei. Și, la un moment dat, vor fi suficient de puternici din punct de vedere emoțional pentru a recunoaște că acele disfuncții le aparțin. Ei vor putea să le accepte ca pe ale lor. Ei vor recunoaște modurile în care aceste disfuncții s-au manifestat în viața lor. Și apoi, clientul și terapeutul găsesc o modalitate de a gestiona cu succes disfuncțiile și conflictele clientului. Acesta este un proces greu. Aceasta este o muncă grea. Dacă un terapeut este imatur, fricos sau dornic să mulțumească, nu va reuși să susțină cele mai grave conflicte proiectate ale clientului. Ei vor reactiona la a fi văzuți ca proști, incompetenți sau dezgustători, auzind de la client ca l-a facut să se simtă prost, incompetent sau dezgustător. Sau încearcă să-si linișteasca clientii, răsfățându-i. Procesul de a deține dureros părțile din ei pe care e detesta, nu se va întâmpla niciodată. Nimic nu se va schimba.

Ca adevărați psihoterapeuți, nu putem accepta și nu ne putem insusi proiecțiile clientului. Ele nu ne aparțin. Nu ne putem răsfăța cu proiecțiile lor. Nu ne putem permite sa ne simțim ca niște guru și nu putem adopta în noi înșine credința că avem adevărul suprem sau că suntem impecabili sau că suntem maeștri ai cunoasterii. Clienții cred că suntem, dar asta nu foloseste la nimic. Și, dacă acceptăm proiecțiile și ne alăturăm clienților pentru a le spori si a ne răsfăța, atunci suntem cu toții deliranti. Suntem cu toții pierduți.

Terapeuții care sunt dependenți de aprobare și gratificare de sine, cărora le lipsește forța emoțională pentru a rezista emoțiilor negative sau care sunt motivați în primul rând de profit, vor cădea în acceptare si se vor  alătura proiecțiilor clientului despre ei. Procedând astfel, ei validează opiniile disfuncționale ale clientului despre sine, despre ceilalți și despre lume.

Ele întăresc abilitățile dezadaptative ale clientului, iluziile, iraționalitatea și dependența lor chimică. Acceptarea de catre terapeut a poziției fantasmatice de rezolvator de probleme înțelept întărește sentimentul că clientului îi lipsește competența de a reuși în viață în mod independent. Întărește convingerea că clienții trebuie să-i folosească pe alții pentru a-și satisface nevoile. Acesta, desigur, este un model de afaceri grozav. Un client dependent este un vis de marketing. Dacă îi vei face să aibă nevoie de tine, vor continua să revină. Ca și dependenții continuă să se întoarcă la sursa drogurilor lor. Dar asta nu este profesia noastră.

Nu ar trebui să generăm dependență. Ar trebui să generăm libertate. Terapeuții de succes își pierd clienții. A nu face acest lucru este lipsit de etică. Deoarece, de asemenea, nu este etică să faci publicitate și a promițe remedieri ușoare, soluții magice și răsfăț. Asta nu este terapie. Și, este rușinos să-l numești așa.

Autor: Juan Lesende. Articol preluat, publicat inițial pe adaptativecenter.net