Prieteni cu beneficii

Sigur, e la modă. Aud tot mai des în cabinet asta: “suntem prieteni cu beneficii”, sau “avem o relaţie deschisă” sau… “el/ea vrea o relaţie deschisă”. Şi.. în cabinetul psihologului, oamenii vin aduşi de suferinţă, nu de nevoia de a plăti pe cineva cu care să-şi împărtăşească bucuria vieţii.

În traducere liberă, “prieteni cu beneficii” înseamnă de fapt doi oameni care fac sex (beneficiul) fără să-şi asume şi restul implicării într-o relaţie de cuplu (intimitate emoţională şi angajament). Fiecare devine astfel liber să exploreze nenumăratele posibilităţi ce pot apărea, fără să simtă vreo vinovăţie faţă de partenerul “de beneficii” imediate şi gratuite, pentru că este “doar prieten”. Deci zona de libertate a fiecăruia este intactă, în timp ce zona de intimitate nu mai are nici o valoare emoţională.

Şi de aici încep problemele: invariabil, după un timp, cineva suferă. Unul din parteneri şi-ar dori mai mult: o familie, copii, o relaţie în care să se simtă valorizat, acceptat şi iubit. O relaţie exclusivă, clasică de cuplu. Dar intră în dificultate, pentru că la urmă urmei-a acceptat şi el- aranjamentul cu beneficiile. Nu poate spune direct, pentru că riscă să fie respins sau abandonat, dar nici aşa nu mai poate continua, pentru că “beneficiile” s-au transformat în suferinţă, şi în senzaţia că este folosit ca obiect sexual. Iar conflictul interior se transformă în alte forme de manifestare exterioară a suferinţei: simptome somatice: (insomnii, lipsa poftei de mâncare, dureri care nu au o cauza medicală, frigiditate/lipsa dorinţei sexuale), gânduri care par să o ia razna, atacuri de panică, fugă în activităţi frenetice sau, dimpotrivă retragerea şi izolarea, ca să numesc numai câteva. Depresia e aproape, pândeşte după colţ, în timp ce masca se plimbă prin lume şi afişează o mulţumire falsă.

“Prietenii cu beneficii” sau “cuplurile deschise” au de rezolvat, în interiorul lor câteva confuzii majore:

Confuzia între prietenie şi relaţie de cuplu: e cea mai evidentă dintre ele. Din fericire, în epoca actuală nu mai aleg părinţii partenerii de cuplu ai copiilor pentru a aranja “moştenirile” sau interesele. Deci oamenii se aleg unii pe alţii pentru că se iubesc (cel puţin la nivel declarativ). Dar responsabilitatea faţă de iubire ta este să te comporţi pe măsură iubirii pe care o declari. Ceea ce este greu pentru unii…. Prietenii sunt liberi să iubească pe altcineva, partenerii de cuplu care se iubesc, pur şi simplu nu consideră că între ei ar mai fi loc de o altă persoană. Pentru că îşi iubesc partenerul!

Confuzia între dorinţă şi iubire: Nu încetează să mă uimească uşurinţa cu care se spune azi “iubesc!”. Nu trec nici trei zile sau două întâlniri şi apare. Mai ales înainte de intrarea în dormitor. Oamenii se întâlnesc, se simt atraşi unul de altul şi trec la fapte foarte repede. Fac sex că şi cum ar mânca pâine cu unt: o dată de două ori, de ..”n” ori. Dar la perspectiva “n+1” simt că s-au săturat şi ies la hipermarket că rafturile sunt pline de alte bunătăţi. Fireşte, spun că au “iubit”, dar caută nod în papură partenerului pentru că au nevoie de justificări-varianta “soft”. Sau pleacă pur şi simplu, fără justificări sau explicaţii, varianta “hard”. Dorinţa consumă şi se satură. Iubirea îngrijeşte şi păstrează vie dorinţa, prin dăruire,răbdare, deschidere, respect şi multe alte ingrediente pe care nu le găseşti pe raft, ci trebuie să le cultivi. E mai greu…

Confuzia între sacrificiu şi dedicare: Asta se poate pune în termeni economici: “cât dau şi cât primesc” sau dacă “beneficiile” sunt pe măsură “investiţiei” Sigur, în “prieteniile cu beneficii”, atunci când apare suferinţa, apare şi ideea de sacrificiu. Cel care suferă, simte că oferă prea mult şi primeşte prea puţin. El rămâne în aceeaşi situaţie, sperând că partenerul va observa şi va aprecia efortul său, la fel ca zeii antici care ofereau ploaia după ce un animal nevinovat era pus pe altar. Dar în cazul “prietenilor cu beneficii” cel care suferă, are de-a face cu un zeu ingrat, care primeşte ofranda indiferent şi rece, ca un “prieten”, fără obligaţii. În iubire şi într-o relaţie de cuplu, comportamental, oricare din parteneri poate să facă ceea ce se poate vedea din afară ca “sacrificiu”,dar el e fericit, nu suferă. O face cu bucurie, din iubirea pe care o poartă celuilalt. Se dedică. Asta e şi mai greu…

Confuzia între respectul pentru libertatea celuilalt şi egoism/indiferenţă: O relaţie sănătoasă de cuplu nu este o cuşcă aurită. Mulţi oameni se tem de intimitate pentru că au impresia că odată ce “eu” devine “noi”, îşi vor pierde propria libertate. Şi atunci o apară şi văd în toate nevoile/dorinţele partenerului o încercare de a-l domina. De asta varianta “prieteni cu beneficii” sau “relaţia deschisă” li se pare atât de atractivă: “noi” devine irelevant, iar “eu” poate să facă ce vrea fără să mai ia în considerare ce simte celălalt. Şi mai ales, nu mai trebuie să se simtă vinovat în legătură cu libertatea lui. Eticheta îi absolvă. Ei bine… s-ar putea să nu fii de acord cu mine aici (ai dreptul ăsta), dar într-o relaţie de iubire respecţi libertatea celuilalt şi ai încredere că nu o va folosi că să rănească relaţia. Şi dacă “noi” e sigur şi bine hrănit emoţional, libertatea fiecăruia îi va spori puterea.Pentru că dacă fiecare “eu” este liber să fie ceea ce este, va aprecia portul sigur din “noi” la care se întoarce de fiecare dată cu bucurie. Asta e greu de tot…

Confuzia între iubire şi dependenţă: Rămâi în toate confuziile de mai sus. Accepţi relaţia “deschisă” sau “prieteni cu beneficii”. Accepţi toate cerinţele impuse de partener, accepţi libertatea pe care ţi-o cere şi te sacrifici, pentru că tu nu te bucuri, la rândul tău, de libertatea ta. Eşti conştient că suferi, că începi să nu te mai recunoşti, că eşti tot mai departe de ţine însuţi. Dar nu poţi să te opui. Pur şi simplu, accepţi orice, pentru că teama de a-l pierde e mai mare decât orice. Intri în adevărul profund al zicalei “rău cu rău, dar mai rău fără” şi spui că faci asta din iubire. Nu, asta nu e iubire, ci nevoie. Adică dependenţă. Aici se complică lucrurile, mai ales dacă nici tu nu poţi să-ţi dai seama de ce. Într-un proces psihoterapeutic ai putea afla (dacă ai curaj).

Tu eşti liber să alegi. Poţi să-ţi asumi senin, variantele “prieteni cu beneficii” sau “relaţie deschisă”, dacă aşa simţi tu că e bine pentru tine.Din fericire, trăim într-o societate care nu te opreşte, ai dreptul legal să trăieşti aşa cum vrei tu, cum îţi dictează propria conştiinţa. Dar… dacă suferi, şi mai ales dacă devii conştient de suferinţă, ai face bine să nu o ocoleşti, pentru că suferinţa, în mod paradoxal, te ajută. Dacă o trăieşti, dacă ai curajul să o priveşti în ochi şi să o înţelegi, te va ajută să îţi doreşti să schimbi ceva. Şi măsură de prim-ajutor în astfel de situaţii este să renunţi pentru o perioada la “beneficii” şi să vezi în ce fel de relaţie eşti de fapt. De obicei, “beneficiile” se petrec la orizontală, de la brâu în jos, şi suferinţa se simte pe verticală, de la brâu în sus. Dacă ramaii vertical, tolerând un anumit grad de frustrare suficient de mult timp încât să observi relația, să vezi ce se întâmplă, să te lămureşti ce simţi cu adevărat, cine eşti şi ce vrei de fapt de la viaţa ta, vei şti ce să faci. Şi vei schimba ceea ce e de schimbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here