A “must-read”, gentlemen!

Cartea lui Michael Gurian “Prezența invizibilă-Bărbatul și femeile din viața lui” a fost tradusă și publicată de Editura Trei în colecția “Psihologia pentru toți” in 2012. Titlul original este “The Invisible Presence. How a Man’s Relationship with His Mother Affects All His Relationships with Women”și a fost publicată prin acord cu editura Wiley-Blackwell, parte a grupului editorial John Wiley & Sons. Prima ediție a cărții a fost publicată în 1994 sub numele “Mothers, Sons and Lovers” nu s-a tradus în limba română.

carteMichael Gurian este terapeut și cercetător al psihologiei atașamentului și dezvoltării creierului uman, consilier în probleme de cuplu și familie și lucrează în practică privată în New York. Este co-fondator al Institutului Gurian, care face cercetări internaționale, lanseaza programe-pilot și se ocupă de formarea  profesioniștilor în domeniu. Cunoscut ca “filosof social”, Michael Gurian este un pionier al folosirii rezultatelor ultimelor cercetări ale neuroștiințelor în domeniul relațional, scolar, corporatist și nu în ultimul rând în viața oamenilor de zi cu zi. A scris o serie de 26 de cărți traduse în 21 de limbi (printre care “The wonder of boys”, “The wonder of girls”, “Boys and girls learn differently”) care l-au adus pe Michael Gurian în topul New York Times ca fiind unul dintre cei mai bine vânduți autori.

Ca practicant al teoriei arhetipale jungiene, spune autorul, am sperat să scriu o carte ce va dezvălui relația mamă-fiu, cu claritate și forță. Am crezut-și încă mai cred- că în acea relație, fiecare putem găsi, în mod individual și cu toții în mod colectiv, forța vitală a civilizației noastre(….) Pentru un bărbat, iubirea însoțită de grație este un lucru teribil de dificil, și aproape imposibil dacă relația cu mama lui nu este pe deplin înteleasă. Pentru o femeie, iubirea pentru un bărbat și iubirea unui bărbat pot deveni dificile, și pot părea, dupa anii de început ai feromonilor, hormonilor și altor generatori ai fericirii, ca o capcană, ca o cușca, chiar ca un cosmar deprimant. Dacă relația unei femei cu tatăl ei și relația unui bărbat cu mama lui n-au fost înțelese, o legătura pe termen lung sau o căsnicie s-ar putea, pur și simplu, să nu se întâmple

Aceasta carte este o poveste. Scrisă bine, cu umor și dinamism, ușor de citit și de înțeles. În plus, nu este o poveste oarecare, ci una în care cititorul poate deveni personajul principal, în propria sa călătorie inițiatică. Prima parte a cărții, “Cum influențeaza relația mamă-fiu viața unui bărbat” dezvăluie cadrul psihodinamic al poveștii, cum arată viața (automată, previzibilă, ghidată de forțe inconștiente)  a bărbatului contemporan văzut din punct de vedere arhetipal ca un Prințisor imatur, lipsit de testările inițiatice, de ritualuri de trecere, căruia nici prin cap nu-i trece că poate fi un Erou, un Războinic sau un Rege. Acest bărbat dansează în oglinda mamei lui, iar mai târziu în oglinda iubitelor și a partenerelor (cu sau fără certificate de căsătorie),ducând o viațp de cele mai multe ori neîmplinită. El aduce cu el în relațiile sale adulte, de cele mai multe ori, consecințele abuzurilor, neglijenței sau dimpotrivă a supramaternajului și ingerinței materne în viața lui, combinată cu lipsa unui model patern satisfăcător, care să-l conducă în lumea bărbaților. Drept urmare, relațiile sale vor purta amprenta acestor răni invizibile ale copilăriei și adolescenței, care se vor manifesta în viața adultă fie “pedepsind” femeile din viața lui prin agresivitate sau negligare, fie prin submisivitate dependent-masochistă provenită din frica de abandon, fie “consumând” la nesfârșit și superficial femeile, din teama de intimitate. Aceste strategii funcționeaza pe termen scurt, dar pe termen lung, nu aduc fericirea. Fericirea, în mod simbolic, “o găsește odată ce renunță la desaga mamei,la ornamentul tatălui și la propria sa naivitate. O găsește când renunță la căile sale imature și disfuncționale de a iubi, pe care apucă orice tânăr atunci când nu obține sprijinul și inițierea de care are nevoie din partea tatălui și nu se separă de mama lui. O află atunci când renunță la profeția inutilă a iubirii-anume că iubirea Zeiței iubite, la fel ca iubirea mamei pentru copilul ei, înlătură orice durere și suferință din regatul bărbaților…”

La fel ca în călătoria arhetipală a Eroului, chemarea către fericire este însoțită de necesitatea trecerii “Pragului” a zonei de confort și siguranță. Autorul ghidează această călătorie în partea a doua a cărții printr-o odisee a explorării peisajului interior, a memoriei, a relațiilor prezente și a potențialului viitor. Parcurgând drumul inițiatic, Prințul contemporan poate învăța să acceseze puterea personală a celor  4 arhetipuri masculine. “ În miturile și basmele din lumea întreagă (…) găsim asemănări între modurile în care băieții realizează călătoria eroului spre masculinitatea sănătoasă. Această călătorie eroică are scopuri bine definite:să inițieze băiatul în masculinitatea sacră-să-l învețe ce este sacru în interiorul lui și cum să permită scurgerea acestui flux vital, învățându-l concomitent ce este întunecat în interiorul lui și cum să controleze aceasta umbră. (…) Mai precis, el învață cum să-și folosească mânia și asertivitatea în moduri productive-Războinicul Sacru, cum să-și folosească abilitățile de explorator fără a se îndeparta de angajamentele lui –Exploratorul Sacru, cum să creeze și să utilizeze instrumentele și ideile pentru îmbunătățirea lumii și a relației cu misterul-Magicianul Sacru; cum să iubească deschis, liber, încrezator-Îndrăgostitul Sacru, cum să se simtă centrat din punct de vedere spiritual, și prin  intermediul acestui sentiment de încredere să binecuvânteze, să-i crească și să-i conducă pe ceilalți-Regele Sacru

Cartea permite dizolvarea barierelor temporale și permite cititorului să parcurgă drumul mitic al lui Perseu, având ca ajutoare întelepții care merg alături de el, primind darurile nimfelor, învingând Meduza, întâlnind-o pe Andromeda și recuperând femininul adorat pânî la întoarcerea sa acasă, pentru a se reuni cu Zeița-mamă, ca Bărbat .

Psihoterapia pozitivă fondată de prof. Nossrat Pesseschian recomandă folosirea poveștilor, miturilor și înțelepciunii transculturale în procesul terapeutic. Ca psihoterapeut format în aceasta metodă, recomand aceasta carte atât colegilor mei pozitiviști, cât și altor psihoterapeuți și consilieri psihologici, profesori sau părinți.  Este o carte utilă pentru bărbații aflați în procesul lor de creștere și maturizare, dar și femeilor pentru că le ajută să-și înțeleagă mai bine partenerii. Pentru mamele de baieți, cartea este un veritabil ghid de înțelegere al nevoilor specifice unui baiat pentru a deveni un bărbat, înțelegere care ajută la atenuarea frustrării pe care separarea lor de mamă (necesară, dar uneori dureroasă), le-o poate provoca. Vă doresc lectura plăcută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here